web 2.0

Efixmas party

După nume cred că pricepeți că era ceva legat de Crăciun și cică a fost și viral dar… deh, nu toți suntem pe fază așa că eu abia acuma le-am văzut. Eu n-am găsit decât trei.

Continue reading »

McDonalds – Napoleon si Monalisa

Se pare că cei de la McDonald’s din Belgia au descoprit secretul lui Napoleon şi al Monalisei.

Continue reading »

Campanii publicitare cu hoti

O idee extrem de inteligentă de promovare. Folosirea de “plasatori” în buzunare. În loc să fure din buzunare tipi ăștia plasează plinante. Rezultatul a fost surprinzător. Enjoy.

Continue reading »

Rom iz bec or nat

Tot mă gândeam să scriu despre noua reclamă a ciocolatei Rom și schimbarea la față însă nu știam cu exactitate în ce barcă să mă așez (cum am pățit de altfel și la filmul Machete până am aflat că e regizat de Tarantino și m-am lămurit). Pe o parte aș fi zis că reclama se vede clar că e făcută la mișto însă, pe de cealaltă parte, nu reușeam să înțeleg de ce au mers cu prostia atât de departe încât să schimbe și ambalajul. Până la urmă am aflat mi-am dat seama că mizează pe vechiul lor slogan “senzații tari” și nu vor decât să creeze un șoc, ceea ce au și reușit pentru că tot online-ul vuiește despre ei. Au apărut și campanii anti “american flag”. O să-l vedeți după salt. Eu cred că și-au atins scopul în a-și impune și mai bine sologanul pentru că a creat, dacă nu senzații tari, măcar reacții tari sau chiar dure de-a dreptul.

UPDATE: după cum spuneam mai sus, mă gândesc că a-ți văzut cele mai recente reclame de dezmințire.

Continue reading »

Poti sa canti la ele

Cum la care ele ? La injectoare. Ce, nu mă crezi ? Convinge-te.

Continue reading »

Nokia N900

Cu o aură de film poliţist american şi cu nişte scene de film de groază cei de la Nokia îşi promovează noul produs lansat la jumătatea lunii noiembrie. Enjoy.

Continue reading »

Ray si Iso

Ray şi Iso in Ray of Hope. Ray şi Iso sunt 2 particule electromagnetice fugite din soare în cautarea unei aventuri. Clipul ar putea fi foarte bine folosit în promovarea unui anumit produs. Vă las să-l descoperiţi singuri. Enjoy.

Continue reading »

Bannere zburătoare

Inovatoare ideea de promovare a unui stand de carte la salonul de carte din Franfurt.

Continue reading »

Jack Daniel’s face şi mâncare

jack-daniels_cook_meat_02

Ce idei le mai trac şi unora prin cap. Conceptul îl cunoaştem cu toţii, e necesar în generel, însă asocierea e cel puţin bizară. Sub sloganul “Eat Right. Drink Responsibly” se va asocia cu Completely Fresh Foods pentru a produce mâncare gata preparată ce va putea fi cumpărată din supermarket sau baruri. Pentru moment, şi propabil aşa va şi rămâne, va fi disponibilă doar în SUA.

jack-daniels_cook_meat_01via

Sydney International Food Festival

Evenimentul se va desfăşura în octombrie, anul acesta. Modalitatea de promovare a evenimentului este foarte interesantă având în vedere că au fost făcute steaguri din ingrediente specifice tărilor respective.

sydney_australiaMai multe după salt.

Continue reading »

Previous Entries
Get Adobe Flash playerPlugin by wpburn.com wordpress themes