Căluşul este o piesă de teatru la care am fost şi eu prezent ieri invitat de Mădă şi Tomas cărora le mulţumesc pe această cale. Piesa aparţine lui Eric – Emmanuel SCHMITT, dramaturg francez şi doctor în filosofie, născut la 28.03.1960. Regia tehnică a fost semnată de Tîrcă Adrian iar monologul a fost susţinut de Raluca Păun, actriţă la Teatrul Naţional din Craiova, iar regia aparţine lui Alexandru Boureanu. Locaţia aleasă a fost Porto Arte. Piesa a fost susţinută prin bunăvointa şi susţinerea Ambasadei Franţei în România, Centrului Cultural Francez din Timişoara, Asociaţiei DIMANCHE şi Lectoratului Francez din Craiova. Piesa a fost prezentat sub egida proiectului Suivi care are ca scop sensibilizarea oamenilor la boala pe care o reprezintă SIDA. Organizarea am înteles că a fost puţin cam defectuoasă datorită faptului că s-au suprapus unele rezervări şi, se pare că, unii oameni nu au putut să participe la eveniment.
Piesa este o dramă însă cu multe elemente de umor. Mi-a placut enorm intrarea în scenă a artistei pe o melodie franţuzească. “Am trăit mult timp fără să îmi dau seama” declară personajul care işi povesteşte drama unui interlocutor fictiv. E povestea unui om atins de o maladie incurabilă, o maladie ruşinoasă în ochii celorlalţi, ca şi când dragostea şi consecinţele sale ar putea avea ceva ruşinos. (citat din memorie, conform unei fiţuici ce a circulat la spectacol). Nefiind un spetator fidel al pieselor de teatru pot spune că a mi-a plăcut şi dacă o să aveţi ocazia să o vedeţi ar fi păcat să o rataţi. Din păcate nu am reuşit să îi iau actriţei interviul care îl aveam programat exclusiv din vina mea.
Piesa se va juca azi la Arad, la Teatrul Ioan Slavici, Sala Studio iar în aprilie va fi la Tg.Mureş (06.04 – Teatru Naţional), Cluj (07.04 – Casa Transit) şi Iaşi (13 şi 14,04 – CCF).
