Posted on

Ganduri pentru 2010 si concluzii pe 2009

Petru că am văzut că se practică şi pentru că mi-a venit ideia citind un articol despre compararea planurilor pe anii trecuţi cu realizările prezenze. Niciodată nu am avut un plan scris pentru ceea ce vreau să fac în următoarea perioadă sau cu atât mai puţin pe următorul an însă mi-am propus mental şi am încercat să-l îndeplinesc. De obicei le-am îndeplinit dar parcă am impresia că se putea şi mai bine. Păi începând cu concluziile pe anul trecut pot spune că am ieşit bine. Cel mai important anul ăsta cred că a fost succesul petrecerii organizate pentru a sărbătorii un eveniment important din viaţa mea. Apropo, ăsta e un moment planificat pe o perioadă mai mare de un an şi am mai folosit şi tot felul de liste pentru a-l duce la îndeplinire. Altul, la fel de important, ar fi că sunt un proaspăt…nu,nu tătic ci unchi. Şi, da, e băieţel. Ar mai fi şi faptul că am terminat o facultate anul ăsta dar cred că mai importante sunt realizările ce ţin de familie.

Pe 2010 nu am planuri, cum de altfel nici pentru 2009 nu am avut planuri concrete. Adică am planuri dar nu se referă strict la anul acesta deşi cu unul dintre ele mi-am pus termen concret. Păi cred că cel mai important ar fi că anul ăsta vreau să-mi cumpăr o locuinţă, nu una nouă, ci prima mea locuinţă, ce palpitant o să fie. Aş mai vrea să îmi cumpăr un Nikon D60 sau îl pot primi şi gratis, dacă se oferă cineva nu mă supăr. Aş mai vrea să-mi fac odată upgrade-ul ăla la comp de care mă chinui de 2 luni să-l fac dar fie mi-e lene fie mă răzgândesc la ceva. Şi mă mai gândeam să îmi schimb şi maşina cu una nou dar asta numai dacă-mi ies combinaţiile…TOATE COMBINAŢIILE, ca să parafrazez pe cei care mă parafrazează pe mine la televizor cu planurile lor. Mă mai gândeam să-mi iau un LCD dar ăsta mai poate să mai aştepte că nu arde aşa tare şi aş mai vrea să trecem cu toţi cu bine peste criză.

Tu ce vise ai pentru noul an ?

Un an nou fericit şi fie ca visele să vi se înplinească. Să ne-auzim de bine şi în noul an. La mulţi ani !

Posted on

Scurte

Ben Bernanke– idei de promovare cu Google Earth. Foloseşte zoom-ul.

– CNA a acordat licenţa pentru prima televiziune de filme românească/româneşti. Ea se va lansa la începutul anului 2010.

– România liberă se relansează în martie 2010.

– Twitter va permite companiilor să-şi personalizeze conturile cu mai mulţi utilizatori pentru a creea o comunitate mai unită pe lângă companie.

– Time a desemnat omul anului în persoana lui Ben Bernanke.

– Reprezentanţi ai Google au anunţat că e posbibil să supună unor taxe anumite canale pe YouTube. E un mare shit din partea Google.

Posted on

De ce Băsescu şi nu Geoană ?

Păi e simplu. Pentru că era normal şi nu a reuşit să vadă nimeni. S-a greşit încă de când PSD şi-a ales candidatul. În 2004 Băsescu a mai câştigat o luptă cu Geoană şi una cu Năstase. În 2000 Băsescu a câştigat cu aceeaşi atitudine cu care a câştigat şi în 2004 şi anul acesta. Băsescu a venit cu un alt tip de campanie. O campanie care îi viza în mod direct pe contracandidaţi săi. Niciodată nu a venit cu un discurs politic învechit, care să conţină proiecte sau planuri credibile pe termen lung ci ameninţări cu dosare penale. Revenind, PSD a pierdut pentru că a ales un pierzător să candideze. Nu poţi să ai un candidat la preşedenţie care în 2004 a pierdut cu 30% diferenţa. Mă uitam pe nişte filmări mai vechi şi am văzut că la lansarea candidaturii în 2004 Geoană purta aceeaşi cravată care a tot purtat-o campania asta. Hai mă, ce naibi, nu are bani de o cravată nouă că superstiţios nu avea cum să fie. O altă greşeală ar fi aceea că l-a adus alături de el pe Guşă, cel care în 2004 îi făcea campanie lui Băse (să vedem încă odată că totul se vinde).

Am reuşit să găsesc şi clipul cu discursul lui Năstase din 2004 după durul 2 şi după afişarea exit-poll-urilor ca să vedeţi diferenţa de discurs faţă de Geoană. Chiar dacă în 2004 se afla şi el pe scenă nu a învăţat nimic din discursul lui Năstase.

Continue reading De ce Băsescu şi nu Geoană ?

Posted on

Demisii

Sunt curios ce explicaţii au parlamentarii care au plecat în ultimele zile din PNL şi PSD. Cu ce i-a convins PDL să ia această decizie ? Se confirmă din nou gândul meu că în ţara asta totul e de vânzare. Cred că l-am auzit pe unul azi zicând că vrea să facă treabă. Ciudat e că până acum nu a făcut nimic şi a uitat că datorită partidului său e în parlament. Sau de fapt şi-a dat seama că în opoziţie nu se fac bani. No, acum în cine să mai crezi ? Toţi sunt nişte japiţe şi traseişti. În orice ţară civilizată acest gen de oameni dispar din viaţa politică şi publică. La noi mincinoşii primesc noi mandate. La noi partidele tinere dispar aşa cum apar pentru că oricine şi orice e de vânzare, pentru că nimeni nu mai are coloană vertebrală ci doar dorinţa de înavuţire ilicită. Mai avem 3 ani până la următoarele alegeri. Tu pe cine votezi în 2012 ?

Posted on

25 de perle care este de la Vanghelie

1. Vocea mea se va face auzită oriunde. Şi pe sub apă.
2. Cine nu are loc de mine… nu mă interesează… să se înghesuieşte!
3. Soarta mea a fost hotărâtă de destin.
4. Avem nevoie de lideri adevăraţi, nu de maimuţoi implementaţi.
5. Acel tânăr care s-a transformat în 300 este vorba de unul singur.
6. Eu am să-l scot pe Gigi Becali din politică, pentru că Gigi Becali m-a scos pe mine din sărite.
7. Sunt atât de nervos şi de supă­rat, încât nu vorbesc decât adminis­trativ.
8. Gigi Becali este un om uman.
9. Deci mănânci, exişti.
10. Şi-ntr-un pom dacă mă puneţi, eu am puncte de vedere.
11. Mă simt exact cum n-ar trebui să mă simt.
12. Chiar dacă n-am două sute de kile, când m-apăs, m-apăs rău pe oricine.
13. Ca şi prieten cu Sorin Oprescu, mă doare vizavi de atitudinea pe care a avut-o Sorin Oprescu.
14. Pe mine mă recomandă foarte multe calităţi.
15. Numai cine nu lucrează nu poate să i se impute că poate să fie şi mici greşeli, dar nu astea.
16. Sunt lucruri pe care trebuie făcute.
17. Mai are mult până să aibă punc­te de vedere asupra la ce spun eu.
18. Sunt oameni tineri, oameni care sunt prezenţi aici în faţă şi pe care vreau să le mulţumesc.
19. Deci prezenţa mea e datorită stării Bucureştiului în care ne aflăm.
20. M-am bătut pentru aceleaşi principii cum m-am bătut şi pentru principiul de primar general.
21. De când mă ştiu eu copil, mă urcam în pom şi mâncam corcoduşi.
22. În ultimii cinci ani este anormal să mergem cu maşinile şi cu transportul în comun care mergem.
23. S-a tranşat această problemă şi, odată cu tranşarea acestei pro­bleme, s-a rezolvat şi problemele noastre interioare.
24. Nu există fiinţă umană, fie că locuieşte în Africa, în Asia sau în Rahova, care să nu fi văzut un film, să nu fi rupt o floare, o fată sau un băiat, după cazul care este fiecare.
25. E o fată tânără care am tot respectul din punctul meu de vedere.

(via)

Posted on

For Orchestra

For Orchestra nu este o trupă, este de fapt un om, un compozitor, care transpune melodii celebre în partituri pentru orchestră. Rezultatele sunt, de cele mai multe ori, incredibile. Are în repertoriu melodii Beatles, Bon Jovi, Lady Gaga, Michael Jackson, Radiohead, etc. În mare comunitatea de urmăritori pe care o are pe diverse reţele sociale ca Twitter(@WaltRibeiro), facebook sau YouTube îi place să-i lase pe ei să decidă ce va reorchestra în viitor. Pentru exemplificare pun mai jos reorchestrarea melodiei Beat It al lui Michael şi originalul. Enjoy.

Continue reading For Orchestra

Posted on

Black Noise – Jackin my fresh feat Lex One

Nu am mai scris de mult un post despre o trupă şi probabil nici nu aş fi scris prea curând dacă nu m-ar fi impresionat clipul. E produs de Tin Spider Studio şi regizat de Kenny Frankland, un promiţător animator. Melodia este inclusă pe EP.02 produs de Southern Fried Records. Pentru a asculta mai multe melodie ale trupei puteţi intra pe pagina lor de myspace. Alţi spun despre ei că se încadrează la Electro House. Enjoy.

Continue reading Black Noise – Jackin my fresh feat Lex One